Atunci când cei mici descoperă că în lumea adulților mulți “NU” se transformă în ”DA” (“NU ai voie acum acolo/să faci asta/ să zici asta/ să mănânci asta…e doar pentru oamenii mari!”), își doresc cu ardoare să crească mari. Și uite așa răspunsul la veșnica întrebare “Ce vrei să te faci când vei fi mare?” vine cu repeziciune: “Vreau să mă fac om mare!”.
Cum rămâne însă cu noi, deja ajunșii oameni mari?! Ne bucurăm uneori atât de mult de statutul nostru de adulți că uneori ajungem să ne etalăm “atuurile” (a se citi forța fizică – bătaia) în fața celor de-o “forță” inegală cu noi…copiii.
“Mami, bătaie e un cuvânt urât?”
Într-o zi, la grădiniță, în timp ce o îmbrăcam pe fetița mea cu hainele de grădi, lânga noi vorbeau două mămici. Dialogul avea ca temă pedepsele corporale aplicate copiilor. Și se părea că doar pe mine mă deranjau atât conținutul conversației, cât și abordarea lui în prezența unui copil. Și văzându-mi fetița confuză în legătură cu ce auzea, mi-am luat libertatea și am sugerat încheierea discuției cu acea temă printr-un “Hhh..” adresat celor două mămici. Nu este relevantă reacția lor din acel moment, ci faptul că mai târziu, când am ajuns acasă, fetița mea m-a întrebat: “Mami, bătaie e un cuvânt urât?” Avea 3 ani și jumătate și deja își dădea seama când unele discuții sunt doar pentru oamenii mari…Chiar și așa, întrebarea ei m-a luat prin surprindere.
“Mami, nu mă auzi? Te-am întrebat dacă bătaie e un cuvânt urât?”
Atunci când un copil îți adresează întrebări dificile, înainte de a răspunde este bine să afli în ce context a auzit acel cuvânt. Astfel îi poți oferi informațiile necesare: nici prea puține – adică rămâne nelămurit, nici prea multe – și atunci este copleșit de prea multă informație, neștiind să discearnă singur ce este esențial să rețină.
“Te-am auzit foarte bine, D. Îți voi răspunde imediat. Spune-mi mai întâi, te rog, unde ai auzit acest cuvânt, cine l-a folosit?”
“Păi în parc…atunci când mă dădeam în leagăn era lângă mine o fetiță…și mama ei îi spunea că o să-i dea bătaie dacă mai cade o dată …Și mai era și o bunică …alerga după un băiețel și zicea tot așa…că îi dă bătaie…”
“Am înțeles. Și de ce crezi că ar putea fi un cuvânt urât?”
“Pentru că azi te-ai uitat urât la mamele de la grădi care ziceau și ele ceva de bătaie…Și știu eu că atunci când te uiți așa înseamnă că ceva nu e frumos…”
Și mi-am dat seama atunci că, pe cât de mici pe atât de mari înțelepți pot fi copiii noștri. Pentru că da, poate n-ar fi rău să se introducă într-o lege sau ordonanță de urgență chiar, că acest cuvânt, “bătaie” este “un cuvânt urât și drept urmare folosirea lui în preajma copiillor și cu referire la copii este strict interzisă”. Ce să mai zic de aplicarea lui asupra copiilor: întotdeauna mi s-a părut că atunci când un părinte recurge la acest gen de pedeapsă alege pentru el varianta cea mai ușoară de rezolvare a unei situații neplăcute și varianta cea mai umilitoare pentru copil. Umilitoare pentru că îi anulează copilului capacitatea de înțelegere și rezonare afectivă cu explicațiile adultului: “Na, ca să mai faci și data viitoare…” Dar de ce nu ar mai face? De frica lui “na” și nu pentru că ar fi înțeles că face ceva care i-am putea provoca lui/celorlalți neplăceri. Și când va dispărea frica (dezvoltarea rezistenței în timp la pedepsele corporale sau experimentarea unui nou contex unde nu există nimeni care să aplice pedeapsa), comportamentul indezirabil se va putea repeta pentru că nu i-au fost explicate copilului la momentul potrivit consecințele adoptării acestuia.
De fapt, opțiunea părintelui pentru “acel cuvânt urât” denotă un act de lașitate: să faci uz de forță fizică într-o confruntare în care celălalt nu are nicio șansă – nici de ripostă, nici de victorie. Pentru că vorbim de un copil. Un copil care poate avea și el ceva mai “forțos” decât un adult: o mână mică întinsă către mâna ta, părintele lui…o îmbrățișare cât toți “mulțumesc”-iștii din inima lui…și un zâmbet cât tot sufletul lui imens…
Nu știi ca părinte cum să te înțelegi cu copilul tău?
Ai nevoie de două lucruri…cel puțin! Plus Life Coaching!
Știu, nu e ușor să te înțelegi mereu cu al tău copil. Dar ca să încerci cel puțin, ai nevoie de două lucruri pentru început:
- Răbdare
E greu: după o zi la serviciu, printre facturi cu termen de plată ieri, după nebunia din trafic și de la supermarket, cu mormanul de rufe zăcând pe o canapea așteptând să fie călcat…cam da, e greu să mai ai și răbdare cu copilul tău. Dar știi ce? Așa cum îți începi fiecare zi planificându-ți activitățile, nu uita să pui pe listă și “5-10 minute de răbdare pentru copilul meu” și pune-o în practică atunci când îți petreci timpul cu el.
- Așază-te la nivelul copilului
Dacă trebuie să vorbești sau să te joci mai mult timp cu el, este indicat să faci acest lucru coborându-te din poziția în picioare la nivelul copilului: adică stând în genunchi, așezat pe podea sau ghemuit. Și nu uita să-l privești în ochi și să încurajezi dialogul afișând un zâmbet sau dând din cap în sens de înțelegere a celor spuse de copil. Astfel copilul te va percepe ca fiind un părinte care chiar vrea să audă ce are el de spus. Adică un om mare pe care chiar se poate baza atunci când are o supărare sau atunci când vrea să împărtășească cu cineva marea lui reușită! Și cred că toți părinții își doresc să vadă licărul de fericire din ochii copiilor lor vs spaima sau frica pe care le-o provoacă o palmă ce coboară amenințător spre ei…
3. 4. 5…Vino la Life Coaching!
Sunt multe alte strategii care ne pot ajuta să comunicăm mai ușor cu copiii. Iar bătaia nu este clar una dintre ele. Îmi place să cred că toți părinții își doresc să se înțeleagă cu copiii lor fără să fie nevoiți să apeleze la violența fizică; numai că unii nu știu cum să o facă sau sunt prea încărcați cu alte supărări încât nu mai au răbdare să asculte…și bătaia li se pare mai la-ndemână decât dialogul.
În aceste situații, părinții pot cere ajutor. Pot apela la rude, prieteni sau …la un life coach.
În cadrul ședințelor de life coaching părinții pot primi ghidare și răspunsuri legate de relația cu copiii lor. Mai simplu, life coach-ul poate asista părintele în vederea găsirii celui mai bun răspuns la întrebarea “Cum să fac să….?”. Este ca un fel de școală pentru părinți fără note sau calificative: vii și înveți ce/cum să faci să depășești o situație neplăcută din viața ta de părinte. Și știu că toți părinții își iubesc copiii și vor tot ce e mai bun pentru ei. Așa că, fă-ți timp în agenda ta zilnică și învață cum poți să fii nu doar părinte, ci un părinte al secolului 21 în care comunicarea e cheia…bătaia lăsați-o în seama lui “a fost odată, în vremuri îndepărtate…”. Te aștept și pe tine la o ședință de life coaching pentru părinți (parenting)! Pentru că și copilul tău merită să aibă un părinte informat (iubitor știu că ești deja)!