PARENTING – PRIMA ZI DE ȘCOLAR: COPIII SUNT PREGĂTIȚI? DAR PĂRINȚII?

ETICHETE: , ,

Nu știu cum li se pare copiilor că e vacanța mare, mie una, de când sunt mămică mi se pare că e… cam mică. Acum o vezi că dă năvală cu dor de mare, munte și bunici, și acum o vezi că se termină cu întrebările abia șoptite: “Gata, s-a terminat? Începe școala deja?” Și deopotrivă fețele copiilor și ale părinților se întristează…

În acest articol nu vă promit rețete pentru chipuri vesele tot anul școlar, mă limitez la prima zi de școală (pentru celelalte ne mai auzim tot aici, pe www.smilinglifecoach.ro – Parenting). Așadar, ce am putea face noi în calitate de părinți de elevi “pregătitori” astfel încât ale noastre odrasle să înceapă fericite anul școlar, iar noi să sărim peste agitația și nervii care apar dis-de-dimineață în prima zi de școală odată cu rugămintea (transformată peste doar câteva minute în cerere fermă) “Trezirea, trezirea…hopa sus să nu întârzii la școală…”? Mai jos sunt câteva sugestii de parenting:

1. Reîntoarcerea la rutina legată de ora de culcare și ora de trezire

În ultimii doi ani, când vacanța mare se apropia de sfârșit, fetița mea îmi spunea constant cu același oftat: “Mami, știi ce nu îmi place mie la grădi? Că trebuie să ne trezim devreme!”. Și de fiecare dată, ca acest lucru să nu fie o povară împărțită zilnic de amândouă (eu în calitate de mamă și ea fiind copilul) începând cu 1 septembrie, reinstauram treptat rutina “adormit mai devreme – trezit mai devreme”. Este dificil să-i ceri doar cu o seară înainte de începerea școlii unui copil obișnuit ca în timpul vacanței să adormă târziu să-și modifice brusc ora de somn și de trezire; de aceea, acest lucru se face treptat, pe parcursul mai multor zile devansând cu câte 15 minute zilnic.

2. O discuție sau mai multe discuții despre așteptări și posibile temeri legate de noul statut de școlar

Nu este vorba despre o discuție serioasă, așezați față în față pe scaune; ci mai degrabă, de o încercare de a descoperi cum vede copilul dvs. această nouă etapă a vieții lui. Puteți iniția această discuție în timp ce vă jucați împreună de-a școala sau în timp ce-i citiți povestiri care să-l familiarizeze cu viața de școlar.

  • Ce crezi că se va întâmpla în prima zi de școală? Este vreun lucru pe care îl aștepți cu emoție?
  • Cu cine ți-ai dori să fii coleg de clasă dintre foștii colegi de grădi? Este posibil să se întâmple acest lucru?
  • Cum îți dorești să fie învățătoarea ta (dincolo de aspectul fizic 🙂 )?
  • Ai aflat ce materii veți avea în acest an? Care crezi că îți va plăcea cel mai mult?
  • Ce crezi că va fi diferit la școală față de grădiniță?
  • Ai vreo curiozitate la care ți-aș putea răspunde? Este ceva legat de viața de școlar care crezi că ți-ar putea crea dificultăți? Pot să te ajut cu acest lucru? Crezi că te poate ajuta altcineva (un frate/ un vecin/un prieten mai mare)?

3. Plimbare pe lângă școală sau în curtea școlii

Dacă este vorba de o școală cu care nu a mai fost familiarizat până acum, este bine să mergeți și să o vizitați înainte de începerea școlii și, dacă vă permite timpul, chiar să vă plimbați împreună cu copilul de câteva ori pe lângă școală și/sau să vă jucați în curtea școlii. Este vorba de acomodarea nu doar cu noul spațiu de învățare, dar și cu drumul de acasă la școală și înapoi.

4. O “petrecere” de final de vacanță în familie

Cu o zi înainte de ziua reînceperii cursurilor școlare, puteți organiza un prânz sau o cină (programată la o oră mai devreme ca de obicei) mai speciale (cu feluri de mâncare preferate de copii), care pot îmbrăca forma unei petreceri de “rămas bun, vacanță!”. Puteți vorbi despre lucrurile care i-au bucurat în această vacanță și chiar puteți schița un plan pentru viitoarea vacanță. Tot acum puteți să le vorbiți copiilor despre prima zi de școală din viața dumneavoastră (o întâmplare amuzantă) și le puteți arăta fotografii cu dumneavoastră din acele timpuri. Nu abordați acum subiecte precum: calificative/note, nu lăudați performanțele școlare ale unui alt copil/membru al familei cu care să încercați să-l comparați și nici nu concluzionați dramatic: “Gata, s-a dus cu joaca! Va trebui să te pui cu burta pe carte că acum nu mai ești la grădi!”.

5. Pregătirea unui bilețel cu un mesaj motivațional și a unei mici surprize (o bomboană, o jucărioară)

Pentru că încă nu știu să citească foarte bine și foarte repede, pe bilețele le puteți scrie micilor școlari doar câteva cuvinte ușor de citit sau le puteți face mici desene care să exprime emoții, sentimente. Aceste bilețele pot fi însoțite, pe lângă pachețelul cu mâncare obișnuit, de o bomboană sau de o mică jucărie (sau alte mici surprize). Exemple:

        • “TE IUBESC, …!”(nume copil sau formă de alint)
        • ❤️
        • 🙂
        • SUNT MÂNDRĂ DE TINE!”
        • etc.

6. Stabilirea modalității prin care se va sărbători terminarea primei zile de școală (cumpărarea de la magazinul preferat a unei înghețate/altceva “bun”, coacerea acasă a unei prăjituri, vizionarea unui film preferat etc.)

După ce ați scăpat de emoțiile primei zile de școală, și copilul și dumneavoastră, este timpul să sărbătoriți…din nou! :-). Hotărâți de comun acord din timp ce l-ar face fericit în acea zi și dați năvală! Nu uitați să faceți în această zi o grămadă de poze…de parcă mai trebuia să vă reamintesc acest lucru. Și zâmbiți alături de micul școlar/mica școlăriță până vă dor fălcile! 🙂

Dacă aveți întrebări sau dacă emoțiile primei zile de școală ale copilului sunt prea mari, programați-vă din timp o ședință de coaching/parenting on-line sau față în față (adriana@smilinglifecoach.ro sau mobil 0724383201).

Dacă aveți prieteni sau cunoștințe-părinți pe care știți că i-ar putea ajuta conținutul acestui articol, dați SHARE sau LIKE.

Citește mai multe despre life coaching aici. 

Și nu uita: Keep smiling and live your life at your best!